Sunt Resursele Educaționale Deschise sustenabile din punct de vedere financiar?

 

Un articol de: Dorin Chirițoiu

Resursele Educaționale Deschise (RED) provoacă o schimbare majoră în educație[i]. Prin utilizarea RED, trecem la un sistem de învățare în cadrul căruia posibilitățile financiare, locul de pe glob și vârsta nu mai reprezintă un impediment în calea educației, fie că discutăm de  manuale, exerciții, cursuri, teste sau jocuri educative. De asemenea, profesorii vor avea acces la mai multe resurse educaționale, putând totodată să contribuie efectiv la îmbunătățirea materialelor educaționale datorită modului în care aceste resurse sunt licențiate. Dar, crearea, actualizarea și verificarea RED necesită timp și costuri, iar când se discută de sustenabilitate, automat ne îndreptăm cu gândul către diferite posibilități de finanțare[ii]. Cum putem aduce suma de bani necesară pentru menținerea proiectului (măcar pe linia de plutire)?

Pentru ca resursele educaționale deschise să fie sustenabile din punct de vedere financiar, companiile, universitățile și/sau organizațiile educaționale care le creează trebuie să câștige o sumă de bani. Nu vorbim de sume exorbitante, ci de acoperirea costurilor necesare producerii, distribuirii și pregătirii utilizatorilor pentru promovarea acestui tip de resursă educațională.

Un exemplu de finanțare a resurselor educaționale deschise îl găsim în Brazilia[iii]. Banii contribuabililor de la bugetul de stat sunt utilizați pentru achiziționarea manualelor și susținerea accesului deschis în cazul jurnalelor publicate de mediul academic brazilian. Trebuie menționat că bugetul educației este în cea mai mare parte asigurat de taxele plătite de cetățeni iar învățământul de stat este gratuit. Salariile angajaților sunt plătite de către universități (cărora le este alocată o sumă specifică la începutul anului de la bugetul statului). De asemenea, multe din instituțiile de învățământ superior din Brazilia dețin jurnale academice ce sunt finanțate tot din bugetul universităților, deci implicit din banii locuitorilor acestei țări. Iar majoritatea cărților de specialitate (peste 80%) sunt scrise de profesorii ce fac parte din sistemul public de educație superioară.

Totuși, sustenabilitatea este un concept destul de complex deoarece presupune și înțelegerea anumitor obiective, activități specifice ce trebuie îndeplinite pentru realizarea acelor obiective. Pentru ca aceste activități specifice să fie realizabile, este necesară crearea de stimulente (nu numai financiare) ce ar putea convinge utilizatorii să se implice într-un mod cât mai activ în dezvoltarea RED.

Dar statul nu poate interveni în fiecare caz, așa că au apărut alte căi de monetizare a resurselor educaționale deschise. Pornind de la diferite căi de monetizare ale software-urilor open-source, instituțiile și universitățile ce promoveaza Resursele Educaționale Deschise au găsit diferite modalități de a obține beneficii monetare [iv]:

  • prima modalitate presupune asigurarea accesului viitorilor aplicanți la cursurile oferite de universitatea respectivă. Astfel, universitățile reușesc să se facă cunoscute prin intermediul mediului virtual. Numărul de studenți ce aplică la universitatea ce oferă cursuri de calitate ar putea crește și implicit suma încasată ca urmare a numărului mare de aplicanți înscriși (modalitate promovată de Open University și MIT)[1].
  • a doua variantă este aceea de a oferi cursuri gratuite, dar cu atestate plătite, model aplicat de Coursera. Conceptul este simplu: cursurile rămân deschise și gratuite în timp ce studenții vor avea de plătit o sumă de bani pentru a primi o certificare a faptului că au urmat cursurile oferite de universitatea respectivă. Astfel, universitatea câștigă prestigiu dar și bani de pe urma oferirii atestatelor oficiale. Prețul unui atestat variază între 30 și 100 de dolari, media fiind undeva în jurul a 50 de dolari.
  • o altă sursă de finanțare poate fi reprezentată de banii ce pot fi încasați din sursele secundare de venit. De exemplu, un cursant poate parcurge gratuit cursul respectiv, dar este posibil ca el să-și dorească să aprofundeze mai multă informație. Website-urile ce promovează RED pot face legătura cu universitățile ce dețin cursurile pentru a pune la dispoziția cursanților posibilitatea de a lucra cu un instructor într-o clasa virtuală (contra-cost). Conceptul nu este nou, fiind regăsit în cadrul companiilor ce oferă suport pentru programele open-source sau a formatorilor ce vând cărți „despre cum să…”.
  • odată cu creșterea accesului la Internet, reclamele online s-au dovedit a fi profitabile atât pentru cei ce vând produse, cât și pentru cei ce le postează pe propriul website. Astfel, deținătorii unei platforme de  Resurse Educaționale Deschise pot să utilizeze diferite programe de afiliere ce pot face legătura cu diferite cărți recomandate de universitate sau alte părți terțe. Scopul acestora va fi de a oferi o arie mai mare de resurse educaționale ce pot fi achiziționate pentru aprofundarea cunoștințelor deja acumulate prin intermediul cursurilor on-line. De asemenea există și varianta de a oferi opțiunea utilizatorului de a plăti o sumă modică de bani pentru „a scăpa” de aceste reclame.

Alți autori precum Dave Cormier, consideră că proiectele RED pot prospera și fără o sursă constantă de venit[v]. Prin realizarea unei analize cost-beneficiu, s-a observat că odată cu creșterea în valoare intrinsecă a proiectului, se va pune mai puțin accent pe stimulentele financiare. Astfel, accentul ar trebui să cadă pe beneficiile sociale și economice de pe termen lung ce vor fi aduse societății.

Transparența impusă de RED materialelor educaționale create de diferite asociații, instituții și/sau universități, va obliga creatorii operelor să îmbunătățească într-un mod continuu calitatea materialelor puse la dispoziția elevilor și/sau a studenților. Transparența va facilita și modul în care drepturile de autor sunt construite (adesea mult prea stricte și de neînțeles pentru utilizatorii de rând, făcându-i să evite materialele respective). Putem observa că și în cercetare RED aduc beneficii prin simplul fapt că ajută universitățile și autorii operei să fie citiți și citați mult mai des, lucru ce poate diferenția operele de calitate față de cele mai slab documentate.

Nu putem neglija faptul că cele mai de succes modele de website-uri ce promovează RED, au în spate o largă infrastructură de investiții din partea mai multor instituții și universități[vi]. Totuși, procesul de deschidere al datelor nu trebuie să necesite atât de multe resurse financiare. Ele trebuie să răspundă unei nevoi ce există. Există această concepție în societate, legată de ideea că nu se poate renunța „pe gratis” la un lucru de valoare. Nu putem spune că nu există un oarecare adevăr în această afirmație. Dacă există o piață pentru astfel de conținuturi, universitățile ar putea să nu ofere materiale de calitate pe gratis. Ele pot oferi acces limitat în cazul unor cursuri, dar nu ar fi foarte sustenabil (doar dacă sunt condiționați de guvern sau de o finanțare neguvernamentală) ca rezultatele unor studii specifice asupra unor fenomene ce au loc în natură, în inginerie ori în economie, să poată fi accesate de oricine. Aceeași situație se aplică și acreditărilor – de obicei trebuie ca utilizatorii să plătească pentru acreditări „oficiale” ce pot fi folosite în cadrul unui CV.

Cei care militează pentru resurse deschise, văd monetizarea RED ca pe un regres, considerând că statul (prin intermediul sistemului educațional) ar trebui să asigure acces liber la educația ce teoretic ar trebui să fie asigurată tuturor gratuit. Totuși, aceste Resurse Educaționale Deschise nu pot fi susținute decât într-un stat puternic implicat social pentru a avea succes în susținerea și promovarea unor astfel de resurse.  Este greu să ajungem la o concluzie fără o abordare holistică asupra avantajelor și dezavantajelor resurselor educaționale deschise. După părerea mea, educația de calitate nu poate fi creată și susținută fără sume consistente, indiferent de metodologiile și tehnologiile utilizate.

 

[1]    „Exploring the Business Case for Open Educational Resources” ne oferă mai multe detalii despre această metodă și cum a fost aceasta aplicată în cadrul Open University

[i]Valentina Pavel, “Resurse Educaționale Deschise – Foarte Pe Scurt,” Asociația Pentru Tehnologie Și Internet, November 22, 2013, http://www.apti.ro/resurse-educationale-deschise-foarte-pe-scurt.

[ii]David Wiley, On the Sustainability of Open Educational Resource Initiatives in Higher Education (Citeseer, 2007), http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.215.1000&rep=rep1&type=pdf.

[iii]Neil Butcher, Sarah Hoosen, and Commonwealth of Learning, Exploring the Business Case for Open Educational Resources, 2012, http://www.col.org/PublicationDocuments/pub_OER_BusinessCase.pdf.

[iv]Bernard Bull, “Emerging Models for Monetizing MOOCs,” Etale – Digital Age Learning, accessed June 22, 2015, http://etale.org/main/2013/03/10/emerging-models-for-monetizing-moocs/.

[v]Dave Cormier, “Open Educational Resources: The Implications for Educational Development,” Dave’s Educational Blog, November 24, 2009, http://davecormier.com/edblog/2009/11/24/open-educational-resources-the-implications-for-educational-development-seda/.

[vi]Butcher, Hoosen, and Commonwealth of Learning, Exploring the Business Case for Open Educational Resources; Wiley, On the Sustainability of Open Educational Resource Initiatives in Higher Education.

(sursa foto)

Leave a comment

Your email address will not be published.


*