Resursele educaționale deschise pot anula monopolul informațional din educație

Resursele educaționale deschise constituie un posibil răspuns la adresa unor astfel de crize, ce reflectă diversitatea existentă la nivelul unei societăți moderne, ce reprezintă rezultatul unui proces reiterat de feedback între creatori și utilizatori, ce pot deveni la rândul lor contribuitori și astfel pot îmbunătăți resursele deschise. Câștigul la nivel epistemic ar fi însemnat.

Un text de Adelin Dumitru

Unul dintre avantajele deseori uitate ale resurselor educaționale deschise este acela că sunt non-ierarhice. Printre altele, prin aceasta înțeleg faptul că nu sunt preocupate să impună o anumită concepție despre bine. Acest lucru se poate vedea și din faptul că susținătorii mișcării pentru educație deschisă nu își propun să înlocuiască resursele educaționale tradiționale, ci doar să le suplimenteze cu acest nou tip de resurse, care pot duce într-un final la o schimbare de paradigmă, în caz că se dovedesc a fi sustenabile. Trecerea spre paradigma educației deschise depinde astfel de un lung proces care ar arăta dezirabilitatea și fezabilitatea resurselor educaționale deschise. Susținerea resurselor educaționale deschise ar continua astfel doar în eventualitatea în care aceste două dimensiuni și-ar găsi suport empiric.

Consider important faptul că resursele educaționale deschise nu încearcă să impună o concepție despre bine. Printre multiplele funcții ale educației se numără și cultivarea spiritului civic. Totuși, pentru ca această funcție să poată fi realizată cum se cuvine, valorile susținute în sistemul educațional public (și eventual privat, deși acest sector este încă insuficient dezvoltat în România pentru a constitui un subiect separat) trebuie să fie non-discriminatorii. Pericolul resurselor educaționale tradiționale este acela că, uneori, preferințele celor de la guvernare se reflectă în programa educațională. Un exemplu elocvent în acest sens este Legea nr.84/1995, care propunea, printre altele, înlocuirea materiei „Istoria României” cu „Istoria românilor”, un fapt ce a fost criticat la momentul respectiv de către minorități naționale și de către organizații non-guvernamentale precum APADOR-CH, care a condamnat caracterul discriminatoriu al acestei legi).

Este lesne de văzut modul în care existența resurselor educaționale deschise poate preveni astfel de situații. Cu toate că nu exclude posibilitatea ca o astfel de măsură să fie luată (și eventual și implementată, spre deosebire de Legea nr.84/1995), elevii nu ar mai fi puși în situația în care ar auzi o singură perspectivă. Caracterul discriminatoriu ar rămâne, dar ar fi întrucâtva atenuat de existența paralelă a unui sistem de resurse educaționale deschise care poate prezenta alte perspectivă. Trecerea spre educația deschisă ar preveni definitiv resurgența unor astfel de situații, dar, așa cum am precizat, acest lucru nu este văzut neapărat ca un scop, ci doar ca o posibilitate.

În aceeași notă, consider că resursele educaționale deschise și-ar găsi momentan aplicabilitatea în mediul universitar, unde deja au început să fie utilizate de către o parte din profesori și studenți. Astfel, platforma Moodle este utilizată de multe dintre universitățile din România, iar studenții români au descoperit în ultimul timp site-uri platforme precum Coursera, unde pot urma cursuri de la universități prestigioase din afară, obținând la majoritatea dintre acestea și certificate odată cu finalizarea acestora. Totuși, problemele menționate în analiza OER Mythbusting, realizată de Karolina Grodecka și Kamil Sliwowski, sunt prezente și în România. Studenții, de cele mai multe ori, nu cunosc dimensiunea legală a resurselor educaționale deschise, și nu conștientizează faptul că existența unei licențe libere este cea care conferă caracterul „deschis” acestui tip de resurse. O astfel de problemă ar putea fi remediată printr-o mai bună informare a corpului profesoral, printr-o serie de training-uri menite să-i învețe pe studenți conceptele din spatele sintagmei „Resurse educaționale deschise”, sau prin includerea pe website-urile facultăților a unor secțiuni în care astfel de lucruri să fie explicate.

Bineînțeles, modul particular de implementare a unor măsuri destinate promovării resurselor educaționale deschise va diferi de la caz la caz, în funcție de specificul universității, de resursele financiare ale acesteia, de eventuala existență a unei mase critice de studenți sau de profesori care să disemineze la rândul lor informațiile. Important ar fi, pentru moment, ca resursele educaționale deschise să fie prezentate publicului larg, pentru că în primul rând este nevoie de o schimbare culturală. Chiar dacă ar fi elaborate politici publice de promovare a resurselor educaționale deschise, în absența unei informări a publicului am reveni la o structură ierarhică, în care s-ar impune unilateral o viziune și o concepție asupra binelui comun. Atractivitatea resurselor educaționale deschise ar trebui să derive tocmai din faptul că reflectă o preocupare a utilizatorilor pentru multiple surse de cunoaștere, pentru posibilitatea de a contribui la rândul lor la îmbunătățirea resurselor. Astfel, utilizatorii români vizați direct sunt cei ce fac parte din sistemul educațional, care ar fi principalii beneficiarii ai schimbării de paradigmă. Acest lucru nu înseamnă că nu este necesară formarea unui fond cultural comun – toți suntem, în ultimă instanță, consumatori de cultură, iar resursele educaționale deschise contribuie la trecerea spre o cultură deschisă.

Resursele educaționale deschise sunt un exemplu elocvent că ceea ce contează din punct de vedere academic, pentru a restrânge câmpul de discuție, este autoritatea epistemică și nicidecum autoritatea conferită de o funcție. Câștigarea unei licitații pentru distribuirea manualelor nu este o condiție suficientă și nici necesară pentru realizarea educației. Precum au arătat evenimentele din 2014, când elevii nu și-au primit manualele din cauza hățișurilor birocratice, monopolul este periculos în educație. Resursele educaționale deschise constituie un posibil răspuns la adresa unor astfel de crize, ce reflectă diversitatea existentă la nivelul unei societăți moderne, ce reprezintă rezultatul unui proces reiterat de feedback între creatori și utilizatori, ce pot deveni la rândul lor contribuitori și astfel pot îmbunătăți resursele deschise. Câștigul la nivel epistemic ar fi însemnat.

Concluzionând, resursele educaționale deschise constituie o alternativă dezirabilă la resursele tradiționale, ierarhice și promotoare ale unei concepții despre bine care de multe ori nu este reflectată la nivelul unei societăți diverse.  Trecerea spre o educație deschisă depinde, între altele, și de conștientizarea unor astfel de aspecte ce transcend dimensiunea pur tehnico-legală.

(OER Logo – sursa)

Leave a comment

Your email address will not be published.


*