Reforma fiscală ar trebui să înceapă cu transparența cheltuielilor publice

Doar pe primele trei luni, bugetul executat este substanțial diferit de cel planificat, cu o marjă de 15-20%. Guvernul pare incapabil să prognozeze măcar pe termen scurt, deci orice discuție despre planificare multi-anuală pare inutilă. Nu știm dacă economiile sunt reale sau doar plăți amânate; Guvernul este extrem de opac și departe de standardele internaționale în materie de transparență a cheltuielilor publice. Și nu există nicio o minimă intenția de a dezbate public unde să fie alocate economiile substanțiale, altfel decât discreționar către baronii și baronașii locali. Toate aceste probleme au în comun absența transparenței cheltuielilor publice și de aceea spun că reforma fiscală ar trebui să înceapă tocmai de aici, de la transparență. Asta cu atât mai mult cu cât premierul „ia serios în considerare” să adopte noul cod fiscal prin angajarea răspunderii guvernului pentru că, nu-i așa, nu mai e timp de dezbatere.

Reducerea TVA este un program politic de necombătut. Cine nu își dorește să plătească mai puțin pe coșul cu cumpărături sau pe masa la restaurant? Cum ar putea Opoziția să critice reducerea taxelor fără să scrie tratate economice pe care nu le înțeleg cetățenii? Întrebările sunt retorice. PNL a răspuns noului Cod Fiscal cu un program de guvernare în care promiteau scăderea TVA… un pic mai mult decât a promit Guvernul. Nu intenția de a critica, în acest articol, scăderea TVA, pentru că nu am nici informații suficiente, nici competențele necesare, dar și pentru că mă bucur de scădere, cu gândul la cheltuielile proprii. Încercând totuși să înțeleg cum stă treaba cu indicatorii macro-economici, m-am lovit de misterul unor economii de 7 miliarde de lei la bugetul public și am ajuns în altă zonă, care mă interesează mai tare: guvernare deschisă, în cazul de față transparența cheltuielilor publice.

Din informațiile laconice furnizate de premier zilele trecute, am aflat că, în primul trimestru al acestui an, am cheltuit cu 7,4 miliarde de lei mai puțin decât era prognozat. Și acest lucru sună, cel puțin la prima vedere, bine. Dintotdeauna acuzăm instituțiile publice că sunt ineficiente și cheltuie prea mult. Iată, ne-au ascultat, au făcut economii. Împreună cu cele 3,3 miliarde adunate de fisc în plus față de prognoză, bugetul pe primul trimestru a înregistrat un excedent de 5,4 miliarde, deși guvernul își propusese un deficit de 5,3 miliarde. Cum s-ar zice, macro-economic performăm mult peste așteptări. Dintre toate aceste cifre, mă intrigă cel mai tare economiile de 7,4 miliarde. Încasările suplimentare sunt efectul unui efort susținut al ANAF, foarte bine că în sfârșit luptăm cu evaziunea. Dar existența acestor economii semnificative după doar trei luni ridică trei întrebări majore.

1. Ce marjă de eroare are bugetul public?

Diferența între deficitul prognozat (-5,3) și excedentul realizat (+5,4) este de 10,7 miliarde de lei adică mai bine de 20% din bugetul estimat (50,1 miliarde) pentru primele trei luni ale anului. Acestă eroare de calcul este uriașă. Să zicem că lăsăm deoparte încasările suplimentare, greu de anticipat. Suma nu este deloc mică. 7,4 miliarde înseamnă cam 1% din PIB-ul prognozat pentru tot anul 2015, sau 15% din bugetul estimat pentru primul trimestru.

Îmi amintesc că anul trecut am avut trei rectificări bugetare, deși legea permitea maxim două. Pentru a o obține pe a treia, Guvernul a îndoit puțin legea, prin ordonanță de urgență. Iată că n-am intrat bine în 2015, că deja prognozele făcute la adoptarea noului buget sunt date peste cap de realitate. Ne aflăm în fața unei incapacități cronice a guvernului de a face prognoze cu marjă de eroare acceptabilă pe mai mult de câteva luni. Atunci cum am putea să vorbim de planificare multi-anuală, de bugetare pe proiecte, de predictibilitate fiscală și bugetară, în general de transparență și bună guvernare?

2. Unde anume am făcut economii?

Ceea ce aflăm din declarațiile premierului și ale consilierilor săi sunt cifre agregate pentru care nu sunt publicate și datele brute. Ministerul Finanțelor Publice (MFP), în raportările lunare, face comparații doar între execuțiile pe 2014 și 2015, nu și între prognoza și execuția pe 2015. În plus, datele pe 2015 nu sunt disponibile pentru public, deși, iată, guvernul ia decizii majore pe baza lor. Întrebarea unde am făcut economii de 1% din PIB în doar trei luni este esențială. Ar fi bine și frumos ca economiile să fi fost la cheltuieli curente, adică să avem o administrație mai eficientă, care funcționează cu mai puține mașini, pixuri și comisioane. Dar sunt și scenarii negative: au fost tăiate investiții, cu efect nefast pe termen lung, sau sunt doar plăți amânate, ce se vor întoarce împotriva noastără în perioada următoare.

Semnalele sunt mai degrabă negative. Spre exemplu, tot la 30 martie, MFP anunța că nu poate plăti despăgubiri pentru proprietățile confiscate de comuniști, în valoare de 64 milioane de lei, pentru că are conturile poprite de executorii judecătorești, pentru o datorie de 14 milioane de lei, generată tot de despăgubiri. E ceva ce nu se leagă aici. Cum poți să ai economii de 7,4 miliarde și în același timp să nu reușești să plătești 14 milioane? O posibilă explicație este că economiile respective sunt de fapt rezultate din întârzierea unor plăți mici, dar multe, pe care până la urmă statul tot va trebui să le facă.

Singura cale prin care putem să deslușim lucrurile și să avem o șansă să analizăm cât de cât obiectiv, este ca Ministerul de Finanțe să publice datele bugetare transparent, și nu doar cu cifre agregate, ci la nivel tranzacțional și cât mai detaliat pe instituții. Cu siguranță aceste date se colectează în sistemul public și se centralizează la MFP. Publicarea lor transparentă este deja normală și un standard acceptat în cele mai multe state dezvoltate. Există și măsurători internționale care compară situația din diferite țări. În Open Budget Index, România, cu 47 de puncte din 100, este pe același loc cu Albania, Mozambic și Tanzania, ultima din Uniunea Europeană (Bulgaria are 60 de puncte, în caz că vă întrebați). În Open Data Index, unde România are un onorabil loc 16, capitolul la care pierdem cele mai multe puncte este tocmai cel al cheltuielilor publice.

3. Ce facem cu banii economisiți?

Să presupunem că economiile sunt reale. Dacă o ținem în ritmul ăsta, vom avea la finalul anului economii de 4% din PIB. E o sumă consistentă. Să nu uităm că reducerea TVA este acoperită de încasările suplimentare, după cum ne-a spus tot premierul, deci nu afectează economiile bugetare. Ajungem la o altă mare întrebare de transparență bugetară: cum decidem ce facem cu banii economisiți, de vreme ce e vorba de o sumă consistentă?

Să ne gândim câte discuții avem pentru acel 6% din PIB pentru educație și cercetare, pe care nu-l atingem niciodată. Sau, iată, președintele nou ales, preocupat mai mult de securitate decât de educație, a inițiat un pact național pentru alocarea a 2% din PIB pentru armată. Premierul vrea și el un pact similar pentru autostrăzi, tot cu procente din PIB, iar ministrul culturii vorbește și el de un procent pentru cultură. Exemplele pot continua.

Bugetul a fost adoptat de Parlament, la propunerea Guvernului. A fost, deci, o dezbatere democratică. N-ar trebui oare să urmăm aceeași cale? N-ar trebui să inițieze guvernul o dezbatere publică despre soarta acestor bani? Sigur că există întotdeauna varianta ca, pe final de an, pixul vice-premierului Dragnea, fost întâi baron local, să aloce discreționar fondurile rămase către oamenii partidului, așa cum ne-a obișnuit în anii anteriori.

În loc de concluzie

Este foarte bine că se găsesc resurse pentru a scădea TVA, mai ales că acestea vin în bună măsură din îmbunătățirea încasărilor la buget, deci din combaterea evaziunii. Este partea pozitivă a anunțului guvernamental, cea pe care pune accentul și strategia de comunicare a guvernului. Însă în spatele acestei vești bune, intuim probleme majore legate de capacitatea de previzionare a ministerului de finanțe și de lipsa transparenței cheltuielilor publice.

Doar pe primele trei luni, bugetul executat este substanțial diferit de cel planificat, cu o marjă de 15-20%. Guvernul pare incapabil să prognozeze măcar pe termen scurt, deci orice discuție despre planificare multi-anuală pare inutilă. Nu știm dacă economiile sunt reale sau doar plăți amânate; Guvernul este extrem de opac și departe de standardele internaționale în materie de transparență a cheltuielilor publice. Și nu există nicio o minimă intenția de a dezbate public unde să fie alocate economiile substanțiale, altfel decât discreționar către baronii și baronașii locali.

Toate aceste probleme au în comun absența transparenței cheltuielilor publice și de aceea spun că reforma fiscală ar trebui să înceapă tocmai de aici, de la transparență. Asta cu atât mai mult cu cât premierul „ia serios în considerare” să adopte noul cod fiscal prin angajarea răspunderii guvernului pentru că, nu-i așa, nu mai e timp de dezbatere.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*