Ministerul pentru Societatea Informațională fuge cât poate de transparență

Ce să mai „dezbați” cu o instituție care face totul greșit, deși a promis în repetate rânduri că măcar se va strădui să conducă un proces corect? Nu știu să spun dacă s-au străduit și doar atât le-a ieșit sau pur și simplu au mințit permanent. Probabil că nici nu mai contează. MSI pur și simplu fuge cât poate de transparență.

Ministerul pentru Societatea Informațională (MSI) a primit sarcina de a coordona transpunerea în legislația românească a prevederilor noii Directive europene privind re-utilizarea informațiilor din sectorul public. Numele actului normativ european este un indiciu elocvent pentru domeniul căruia i se adresează: transparența guvernării. Ne-am fi așteptat, poate, ca MSI să dea un exemplu de transparență dintr-o astfel de sarcină: să înceapă la timp, să respecte toate normele privind transparența decizională, să organizeze dezbateri, să facă mai mult decât simpla traducere a directivei. Nu este cazul. Ministerul condus acum de Sorin Grindeanu reușește contra-performanța de a ignora toate aceste lucruri și să dea un exemplu de cum nu se face.

România este membră UE și, așa cum am învățat, din când în când are obligația de a implementa legi europene, chiar și atunci când politicienilor și funcționarilor nu le convine. Obligați fiind, decidenții noștri tot încearcă să facă minimul necesar, dacă se poate chiar mai puțin. Este modul în care Ministerul Societății Informaționale încearcă să limiteze efectele Directivei 2013/37/EU, cea care amendează mai vechea Directivă 2003/98/EC asupra re-utilizării informațiilor publice. Pe scurt, Directiva PSI, de la Public Sector Information.

Principiul e simplu: orice se plătește din bani publici trebuie să fie disponibil sunt o licență liberă, adică să permită oricui să reutilizeze informațiile respective. „Orice” și „oricui” sunt însă concepte prea largi pentru lumea în care trăim. Așa că în practică avem compromisuri, excepții, informații clasificate și altele asemenea. Se întâmplă nu doar la noi, ci peste tot în lume, cu observația că mai la vest de noi interesul public este ceva mai bine văzut decât interesul funcționăresc. Probabil că fără Uniunea Europeană, România nu ar fi avut o lege care să implementeze acest principiu. Noi suntem din categoria celor ce avem o lege – cea a informațiilor clasificate – care ridică la rang de regulă excepția, adică ascunderea informație. Pe aceasta o avem din proprie inițiativă și sunt instituții publice în care totul e clasificat din oficiu.

Dar așa cum spuneam, birocrația românească, vrea, nu vrea, copiază unele modele europene. Avem deci o lege privind accesul la informațiilor de interes public, dar și una privind re-utilizarea informațiilor din sectorul public. Aceasta din urmă, cu numărul 109/2007, implementează Directiva din 2003, după ce ne-am alăturat Uniunii. În 2013, UE a actualizat directiva în cauză, iar România, la fel ca toate celelalte state membre, are termen iunie 2015 să transpună noua directivă. Însăși transpunerea ridică o problemă de alegere: directiva indică unele standarde minimie și face recomandări. Orice stat membru trebuie să aleagă dacă se limitează la prevederile minimale sau profită de moment pentru a lărgi accesul contribuabililor la informațiile deținute de instituții publice.

În România, sarcina pregătirii proiectului de lege privind transpunerea a revenit Ministerului pentru Societatea Informațională. Și-a amintit de această sarcină la peste 18 luni de la primirea ei, în toamna anului trecut. La sfârșitul lui septembrie a avut loc prima întâlnire a unui grup de lucru însărcinat cu transpunerea, una care nu a dus la cine știe ce concluzii. La 30 octombrie, o parte din cei însărcinați cu redactarea proiectului de lege au participat la o discuție publică, în cadrul Club OGP, de la care avem o relatare mai seacă și una mai personală. Părea că, deși procesul a început tardiv, se afla pe drumul cel bun, cu deschidere, intenții ambițioase și participare a celor interesați. Doar că după întâlnirea din octombrie totul a trecut „la secret”.

Grupul de lucru a continuat să lucreze „în liniște”, promițând invariabil că „în curând vom avea un draft”, că se vor discuta principii. Timpul a trecut, fără rezultate vizibile. La conferința Open Data Day din 20 februarie, Carmen Elian, directoarea din minister responsabilă cu proiectul, a promis încă o dată că urmează o dezbatere, transparență etc. O săptămână mai târziu, pe 27 februarie, în strașnică liniște, MSI a aruncat pe site marele rezultat, sub forma proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 109/2007 privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice – februarie 2015.

Maniera în care este inițiată „dezbaterea publică” arată că toate promisiunile MSI au fost praf în ochii celor interesați de subiect și că instituția păstrează aceeași opacitate cu care ne-a obișnuit. De la formă la fond totul e făcut de mântuială, de parcă singura grijă a fost „să o bifăm și pe-asta, că ne cere UE”:

  • proiectul de lege nu e însoțit de nota de fundamentare care să arate de ce MSI a preferat anumite opțiuni și nu altele, pe baza căreia să se poată construi o dezbatere. Foarte probabil că acest lucru ascunde decizia MSI de a nu gândi, ci doar de a traduce. Grupul de lucru a ales minima rezistență: facem doar ce este obligatoriu, nimic altceva.
  • nu există nici obligatoriul studiu de impact care să arate ce se va întâmpla după implementarea legii. Ca exemplu, MSI propune ca orice contestație la refuzul unei instituții publice de a furniza date să meargă în contecios administrativ. Nu știm care va fi impactul asupra unui sistem de justiție deja sufocat de dosare sau asupra petentului, obligat de facto să aștepte luni dacă nu ani o decizie. Este exact problema cunoscută și îndelung criticată a legii privind accesul la informații de interes public, replicată fără să clipească de MSI.
  • proiectul este prezentat în cea mai neprietenoasă formă posibilă: trebuie să stai să buchisește cu legea veche, directiva europeană și legea nouă ca să înțelegi ce se schimbă. MSI nu a avut decența de a face măcar un table comparativ cu schimbările.
  • nu este precizată durata dezbaterii publice, deci presupunem că este minimul legal de 10 zile. Nu se știe cine este persoana responsabilă să răspundă comentariilor și nici nu apare o adresă de contact. MSI nu a făcut un minim efort de a avea și metode alternative de dezbatere (măcar o discuție publică) sau să ajungă la alți actori interesați

Ce să mai „dezbați” cu o instituție care face totul greșit, deși a promis în repetate rânduri că măcar se va strădui să conducă un proces corect? Nu știu să spun dacă s-au străduit și doar atât le-a ieșit sau pur și simplu au mințit permanent. Probabil că nici nu mai contează. MSI pur și simplu fuge cât poate de transparență.

Coaliția pentru Date Deschise i-a transmis ministrului Grindeanu o scrisoare deschisă în care îi cere să reașeze dialogul pe calea cea bună. Ministru, desigur, nu a răspuns nimic. Nici nu a dat vreun semn că ar fi primit scrisoarea. Nu, nu ne surprinde.

2 Trackbacks & Pingbacks

  1. Ministerul pentru Societatea Informațională s-a supărat, dar face consultare publică | Date deschise @ Fundația pentru o Societate Deschisă
  2. Ministerul pentru Societatea Informațională a uitat, din nou, de transparență - Date deschise @ Fundația pentru o Societate Deschisă

Leave a comment

Your email address will not be published.


*