Legea finanțării partidelor: cum să arunci în aer o reformă necesară prin lipsă de transparență

În condițiile în care încrederea cetățenilor în partide politice și Parlament este extrem de scăzută, decizia netransparentă de a aloca o sumă importantă din bugetul public pentru finanțarea campaniilor electorale nu va face decât să întărească opinia proastă a alegătorilor despre partide și să submineze în continuare democrația românească, în totală contradicție cu obiectivele asumate de reforma electorală. Problema apare pentru că în locul unei dezbateri oneste, partidele au preferat o înțelegere în spatele ușilor închise, așa cum știu ele dintotdeauna. Probabil că acest lucru vorbește de la sine despre nevoia de reformă politică.

Încrederea cetățenilor în partide politice și în Parlament este la niveluri critice, de multă vreme. Anchetele anti-corupție și reacțiile politicienilor nu fac decât să întărească percepția că partidele sunt niște cluburi de ticăloși puși pe furat banii publici. În aceste condiții, Parlamentul are în mâini un instrument care să arate voința de schimbare, adică reforma electorală. Partidele s-au pus de acord că ceva trebuie făcut și, pentru o vreme, au părut că vor să facă o treabă bună. Doar că primul produs al Comisiei speciale privind legislația electorală, legea finanțării partidelor, are toate șansele să se transforme într-o nouă gafă politică: un proiect de lege adoptat netrasparent, printr-un artificiu legislativ, care are potențialul de a duce până la jumătate de miliard de euro, din bani publici, în campania electorală a celor câteva partide parlamentare. Paradoxal, este un proiect mai bun decât cel actual. Comunicarea lui este însă dezastruoasă.

Legea votată ieri de Parlament aduce o schimbare majoră în filozofia finanțării partidelor politice, introducând finanțarea de la bugetul public a campaniilor electorale. Teoretic, această formulă are mai multe beneficii: instituie un control mai bun asupra cheltuielilor de campanie; reduce inechitatea generată de diferențele de avere între candidați; reduce influența celor cu mulți bani în politică; scade presiunea pe candidați de a găsi surse de finanțare a campaniei, pe care apoi să le „deconteze” din exercitarea incorectă a funcției publice. Dezavantajul principal este, evident, costul pentru bugetul public. Ajungem astfel la două întrebări fundamentale: cât de mult suntem dispuși să cheltuim cu democrația, pentru a avea aceste efecte pozitive? Și cum ne asigurăm că banii chiar sunt folosiți pentru scopul declarat?

O estimare minimală a unei organizații civice arată că pentru un ciclu electoral complet, cuprinzând toate tipurile de alegeri (locale, parlamentare, prezidențiale și europene) costul pentru bugetul public poate ajunge la 414 milioane de euro. Probabil va fi mai mult, pentru că estimarea a luat în calcul praguri minime și pentru că vor mai fi și alte prilejuri de campanie, cum sunt referendumurile sau alegerile parțiale. Este jumătate de miliard de euro în cinci ani prea mult? Cât este rezonabil? Eu aș spune că nu e prea mult, că e rezonabil și că ne permitem acest cost. Dar autoarea estimării, comparând cu bugetele pentru cercetare sau sănătate, deci un cost de oportunitate, are altă opinie. Dezbaterea nu e deloc simplă și cere timp. Însă acest timp nu există: legea a fost adoptată cu o eficiență de invidiat.

Proiectul de lege a fost prezentat prima dată cvasi-public pe data de 24 februarie, într-una din subcomisiile din Parlament. El a fost scris de câteva persoane, trans-partinic, și reprezentanții societății civile din campania Politică fără Bariere au avut ocazia să-l vadă în primă audiție împreună cu ceilalți membri ai subcomisiei. Proiectul a fost însușit fără dezbateri, succesiv, de subcomisia responsabilă și de Comisia specială privind legile electorale. Ulterior, printr-un artificiu legislativ, a fost introdus direct pe agenda plenului Camerei Deputaților, cu rol de Cameră decizională. A fost votat la două zile, tot fără nicio dezbatere, într-un deplin consens trans-partinic. Pentru a obține acest rezultat, Comisia specială a preluat un proiect legislativ respins de Senat și aflat în procedură ordinară la Cameră, a devenit Comisie de fond pe acest proiect și a modificat radical conținutul său, ajungând la forma adoptată de Cameră. Remarcăm că, din tot pachetul de legi electorale, doar pentru finanțarea partidelor s-a folosit acest artificiu, celelalte legi intrând în circuitul parlamentar complet, adică vor trece prin ambele Camare, cu timp mai mare de analiză și dezbatere.

În afară de suma totală, legea are și o altă hibă: impune partidelor praguri de performanță, în număr de voturi, pentru a li se deconta cheltuielile de campanie. Toate partidele își plătesc din surse proprii campania, apoi ar putea primi deconturi de la bugetu. Dar doar partidele care obțin peste 5% din voturi la algerile generale, respectiv 3% la locale, la nivel județean, au acces la finanțare. Acest mecanism anulează practic beneficiul teoretic al reducerii inegalităților. Doar partidele mari au resursele necesare asigurării finanțării și doar ele speră să își deconteze cheltuielile. Relaxarea condițiilor de înființare a partidelor, promisă într-un alt proiect, este subminată de inegalități structurale prin finanțare.

Legea introduce și o altă noutate, posibilitatea ca partidele să primească împrumuturi de la persoane fizice și juridice. Nu e un lucru rău în sine, pentru că oferă partidelor mai multă flexibilitate în gestioanarea finanțelor proprii. Dar pentru că suntem în România, putem să ne ducem cu gândul la folosirea unor împrumuturi fictive pentru a frauda bugetul de stat în campaniile electorale. A fost prima reacție a jurnalistului Dan Tapalaga, care vorbește de bomba cu ceas din legea finanțării partidelor. Este acest pericol real? Nu știm cu exactitate. Nu există un studiu de impact al legii și nu a fost timp de analiză: legea e deja adoptată și va merge la promulgare. Este cu totul nepotrivită această abordare, cu atât mai mult cu cât nu există un studiu de impact care să analizeze costurile și riscurile sociale.

Dincolo de aceste noutăți, legea aduce clarificări necesare și reguli mai stricte în ceea ce privește transparența finanțării, un lucru bun. Întărește rolul de control al Autorității Electorale Permanente, un alt lucru bun, dar cu observația că AEP va putea să își exercite eficient rolul doar dacă guvernul va binevoi să îi aloce resursele necesare, oameni și buget, lucru care nu s-a întâmplat niciodată în ultimii ani. Corectează o parte din problemele semnalate de GRECO – Group of States Against Corruption – un instrument de monitorizare a mecanismelor anti-corupţie în statele member ale Consiliului Europei (CoE) şi alte state asociate, iniţiat de CoE în 2009 (vezi detalii aici). De aceea spun că, pe ansamblu, proiectul este un progres față de situația actuală.

Până să ajungem să vorbim despre toate aceste detalii, vom avea însă de înfruntat discuția despre bani: jumătate de miliard de euro pentu partide. În condițiile în care încrederea cetățenilor în partide politice și Parlament este extrem de scăzută, decizia netransparentă de a aloca o sumă importantă din bugetul public pentru finanțarea campaniilor electorale nu va face decât să întărească opinia proastă a alegătorilor despre partide și să submineze în continuare democrația românească, în totală contradicție cu obiectivele asumate de reforma electorală. Problema apare pentru că în locul unei dezbateri oneste, partidele au preferat o înțelegere în spatele ușilor închise, așa cum știu ele dintotdeauna. Probabil că acest lucru vorbește de la sine despre nevoia de reformă politică.

1 Comment on Legea finanțării partidelor: cum să arunci în aer o reformă necesară prin lipsă de transparență

  1. Sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimica!

1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Legea alegerilor locale: o reformă aproape ratată - Date deschise @ Fundația pentru o Societate Deschisă

Leave a comment

Your email address will not be published.


*