Iohannis și guvernarea deschisă: mediator real sau simplu jucător politic?

Argumentul adus de administrația prezidențială este că partidele parlamentare sunt cele care au putere de decizie. E adevărat în sine, dar irelevant în context. Partidele parlamentare au deja un cadru instituțional de negociere, chiar Parlamentul. Rolul constituțional al președintelui este să medieze între instituția Parlamentului și alte sectoare din societate, nu să uzurpe poziția de for de negociere politică a legislativului. De aceea spun că președintele pare mai interesat să își definească rolul de jucător politic.

Guvernarea deschisă, pe care o promovăm pe această platformă, are între componentele sale cheie participarea. Este o componentă unde progresele recente sunt puține și neconcludente. Distanța între administrație și politică, pe de o parte, și cetățeni, pe de altă parte, crește în loc să scadă. Președintele, tocmai prin atributul său de mediator, poate juca un rol esențial în refacerea legăturilor între politic și cetățeni. Deocamdată, Klaus Iohannis preferă să fie exclusiv parte a scenei politice. Sigur, a trecut doar o lună de mandat. Încă așteptăm cu încredere o schimbare de paradigmă dinspre administrația prezidențială.

Aparent, Klaus Iohannis ia în serios prerogativa prezidențială de mediator între diverșii actori din societate. După ce a obținut un acord politic pentru susținerea bugetului apărării, a organizat astăzi consultări privind agenda legislativă a Parlamentului. Însă președintele pare să nu fi citit până la capăt Constituția, pentru că la niciuna din consultări nu a invitat pe altcineva decât partidele politice parlamentare. Președintele Iohannis mediază doar între partidele politice parlamentare. Prin această metodă, președintele pare mai degrabă interesat să își asigure un rol în jocul politic decât să fie cu adevărat mediator.

Nu au fost chemate la consultări instituții publice cu responsabilități în domeniu, reprezentanți ai societății civile sau cei ai partidelor mai mici. Spre exemplu, la o discuție despre bugetul public pentru următorii zece ani, este surprinzător că președintele nu a simțit nevoia să afle opinia Consiliului Fiscal sau a Consiliului Economic și Social. Similar, discutând despre organizarea alegerilor, ar fi fost logic să înceapă cu Autoritatea Electorală Permanentă, care să îi ofere o privire de ansamblu asupra situației actuale.

Președintele nu s-a arătat interesat nici de opiniile altor sectoare ale societății. Sindicate, organizații non-guvernamentale, asociații ale profesioniștilor sau de afaceri (adică plătitorii de taxe) și partide neparlamentare ar fi avut cu siguranță opinii bine fundamentate și mai ales legitime. Nu cred că este atât de naiv încât să considere că partidele parlamentare sunt reprezentative pentru întregul spectru social sau că partide precum PC sau UNPR, care nu au înfruntat niciodată opinia populară singure, ci doar în trena unor partide mari, ar fi încărcate de legitimitate. Modul în care a câștigat alegerile ar fi trebuit să fie o lecție învățată.

Argumentul adus de administrația prezidențială este că partidele parlamentare sunt cele care au putere de decizie. E adevărat în sine, dar irelevant în context. Partidele parlamentare au deja un cadru instituțional de negociere, chiar Parlamentul. Rolul constituțional al președintelui este să medieze între instituția Parlamentului și alte sectoare din societate, nu să uzurpe poziția de for de negociere politică a legislativului. De aceea spun că președintele pare mai interesat să își definească rolul de jucător politic.

Presupunem că președintele Iohannis are și un consilier pentru relația cu societatea civilă în persoana domnului Andrei Muraru. Spun presupunem pentru că nu există o definire clară a sarcinilor, ci doar informații „pe surse”, un alt deficit de transparență al noii administrații prezidențiale. Până acum, domnul Muraru a fost activ doar în legătură cu trecutul, decorări și comemorări ale unor victime ale regimurilor represive anterioare. Poate că istoricul a preluat conducerea, dar pentru o relație de colaborare cu societatea civilă actuală, vie, domnul Muraru ar trebui să își găsească repede o nouă partitură.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*