Dezbatere despre implementarea Directivei PSI și de ce ar trebui să participe la ea și sectorul cultural

Mâine, 26 martie, Ministerul pentru Societatea Informațională organizează o dezbatere publică pe baza propunerii legislative care va transpune Directiva UE privind reutilizarea informațiilor din sectorul public. Directiva europeană aduce o serie de schimbări importante, printre care și includerea muzeelor, bibliotecilor și arhivelor în prevederile sale. Din acest motiv, este importantă participarea la dezbatere a unor reprezentanți din sectorul cultural, care să transmită autorităților centrale un feedback concret despre impactul pe care această lege îl va avea asupra activității lor, astfel încât implementarea directivei să fie cât mai adaptată nevoilor și realităților din acest domeniu. Participarea se poate confirma la MSI prin e-mail până la finalul zilei de astăzi.

Mâine, 26 martie, de la orele 14.00, Ministerul pentru Societatea Informațională organizează o dezbatere publică pe baza propunerii legislative care va transpune Directiva UE privind reutilizarea informațiilor din sectorul public. Întâlnirea va avea loc la sediul MSI din București (Bulevardul Libertăţii, nr. 14,), iar participarea se poate confirma până la finalul zilei de astăzi, miercuri 25 martie, prin e-mail la adresa denis.kurunczi@msinf.ro.

Directiva europeană 2013/37, cunoscută ca Directiva PSI (PSI – public sector information), vine în continuarea celei din 2003 și aduce o serie de schimbări importante, printre care și includerea muzeelor, bibliotecilor și arhivelor în prevederile sale. Acesta este și motivul pentru care consider importantă participarea la dezbatere a unor reprezentanți din aceste 3 tipuri de instituții, dar și din sectorul cultural în general, care să transmită autorităților centrale un feedback concret cu privire la impactul pe care această lege îl va avea asupra activității lor, astfel încât implementarea directivei europene să fie cât mai adaptată nevoilor și realităților din acest domeniu.

În pregătirea participării la dezbaterea de mâine, am schițat câteva informații despre ce conține Directiva PSI cu privire la cultură și am pus laolaltă link-uri necesare pentru documentare. Un material util este și tabelul comparativ pe care l-am realizat pentru a surprinde diferențele dintre legea 109/2007, propunerea de lege pentru modificarea şi completarea legii 109/2007 și Directiva PSI 2013/37/UE. Lista cu recomandari de documente important de studiat înainte de dezbatere se regăsește la finalul acestui articol.

Cum menționam și în raportul Cultura deschisă – context național și european, rațiunea care a dus la includerea acestor instituții culturale sub incidența directivei revizuite este aceea că patrimoniul cultural al acestor instituții, la fel ca alte informații din sectorul public, are o valoare adăugată dacă este folosit și reutilizat în interes public și în scop comercial, aducând astfel o serie de beneficii socioeconomice. Datele generate de sectorul public pot fi utilizate ca materie primă pentru servicii și produse inovatoare cu valoare adăugată, care impulsionează economia prin crearea de noi locuri de muncă și încurajarea investițiilor în sectoarele bazate pe date.

Directiva nu acoperă materialele protejate de copyright, de drepturi de proprietate industrială (invenții, brevete, mărci înregistrate etc.) și operele orfane (subiect al Directivei 2012/28/EC cu privire la operele orfane).

Directiva a generat numeroase controverse la nivelul UE, printre muzeele, arhivele și bibliotecile vizate, profesioniștii din acest domeniu fiind împărțiți între cei care văd mai degrabă beneficiile aduse pentru dezvoltarea instituțiilor și a cunoașterii în general și cei care susțin că riscurile și problemele cauzate de această deschidere ar putea, de fapt, minimiza oportunitățile. Despre câteva din aceste perspective, exprimate de o serie de profesioniști din domeniu din România, puteți citi și în raportul Cultura deschisă (capitolul III.4 – ”Perspective asupra culturii deschise în România”).

Pe scurt, Directiva PSI din 2013 aduce următoarele noutăți pentru domeniul culturii față de cea din 2003:

  • Introduce dreptul de reutilizare a tuturor informațiilor care pot fi accesate conform legislațiilor naționale cu privire la accesul la informații (regula reutilizabil din oficiu/re-usable by default). Instituțiile de patrimoniu cultural beneficiază însă de o excepție de la această regulă: pot alege dacă pun sau nu la dispoziție pentru reutilizare acele materiale pentru care dețin drepturi de proprietate intelectuală – decizia le aparține și nu există o obligativitate în acest sens. Pe de altă parte, atunci când aceste materiale sunt în domeniul public, ele pot fi reutilizate în scopuri comerciale sau necomerciale, în acord cu prevederile Directivei pentru alte documente deținute de instituțiile de patrimoniu cultural. Acest lucru se aplică și acelor materiale dobândite de instituțiile publice pentru colecțiile lor de la terțe părți, cu condiția ca și drepturile de proprietate intelectuală asupra acestora să fi fost transferate instituțiilor respective.
  • Prevede că venitul total obținut prin punerea la dispoziție a materialelor și autorizarea reutilizării lor nu poate depăși costul colectării, întocmirii, reproducerii și difuzării, la care se adaugă un profit rezonabil. Următoarele costuri directe, specifice bibliotecilor, muzeelor și arhivelor, sunt considerate eligibile: costuri legate de conservarea și stocarea datelor; autorizația de a utiliza opere protejate prin drepturi: timpul/efortul investit pentru identificarea și obținerea permisiunii de la titularii drepturilor.
  • Scade plafonul taxelor pentru reutilizarea informațiilor la costuri marginale, adică la costurile necesare pentru a pune la dispoziție resursele cerute (reproducere, difuzare). Excepțiile sunt posibile în cazul muzeelor, al arhivelor și al bibliotecilor, care sunt scutite de obligația de a aplica metoda costului marginal și pot introduce două elemente suplimentare pentru calcularea costului:
    • costurile de conservare și costurile legate de autorizația de a utiliza opere protejate prin drepturi. Acest lucru reflectă rolul special al sectorului cultural, care include responsabilitatea de a conserva patrimoniul cultural. Documentul susține necesitatea de a considera eligibile și costurile directe și indirecte ale mentenanței și stocării datelor, precum și costurile legate de identificarea terților titulari ai drepturilor, excluzând costul real al acordării licențelor;
    • atunci când se calculează un profit rezonabil, aceste instituții pot lua în considerare prețurile percepute de sectorul privat pentru reutilizarea unor documente identice sau similare.

Directiva este completată, din iulie 2014, de un document cu recomandări de implementare la nivel național, Orientări privind licențele standard recomandate, seturile de date și taxarea reutilizării documentelor. Orientările aduc în discuție și folosirea licențelor standard deschise, care sunt în acord cu principiile caracterului deschis formulate de Open Knowledge Foundation (Open Definition), atunci când se dă acces la metadatele și la conținutul pentru care instituția de patrimoniu cultural deține copyright-ul. Potrivit Orientării Comisiei, licențele standard deschise, cum ar fi Creative Commons (CC), ar permite reutilizarea informațiilor fără a fi nevoie să se elaboreze și să se actualizeze licențe individualizate la nivel național. Un interes deosebit prezintă marca domeniului public CC0, care, din punct de vedere juridic, permite renunțarea la drepturile de autor, conferă reutilizatorilor o flexibilitate deplină și reduce complicațiile legate de gestionarea licențelor multiple, care pot conține dispoziții contradictorii.

Directiva subliniază că, pentru a susține potențialul datelor deschise și a încuraja dezvoltarea de noi servicii, posibilitatea de reutilizarea trebuie să se aplice tuturor în mod egal. Cu toate acestea, documentul conține o excepție importantă, care permite instituțiilor de patrimoniu cultural să încheie contracte exclusive în cadrul unor proiecte de digitizare pe o durată ce nu poate depăși 10 ani.

În loc de concluzie, trebuie spus că transpunerea unei directive europene poate fi realizată în două maniere principale: metoda cea mai simplă pentru un guvern este să traducă pur și simplu norma comunitară, cu minime adaptări la contextul național; pe de altă parte, metoda cea mai eficace/potrivită este să folosească prilejul legiferării pentru a introduce în practica internă cele mai avansate concepte, chiar dacă nu sunt explicit cerute de directiva în cauză. Altfel spus, obligațiile ce revin României reprezintă un nivel minimal. Țara noastră are oportunitatea să privească inteligent spre viitor atunci când implementează aceste reguli comunitare, iar perspectivele pe care le pot aduce profesioniștii din domeniul cultural în acest sens sunt extrem de relevante în acest moment al consultării.

Informații utile în pregătirea participării la dezbaterea publică de mâine:

 

* Articolul preia fragmente din raportul Cultura deschisă – context național și european

 

Leave a comment

Your email address will not be published.


*