Atelier RED și licențe libere la Râmnicu Vâlcea

Adelin Dumitru

Fundația pentru o Societate Deschisă a continuat seria atelierelor despre drepturi de autor, licențe libere și resurse educaționale deschise, susținute de către formatorii Valentina Pavel (Asociația pentru Tehnologie și Internet) și Nicolaie Constantinescu (Kosson) în data de 17 iunie, beneficiind de sprijinul logistic al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea și al Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică Vâlcea.

Spre deosebire de sesiunea precedentă, unde majoritatea dezbaterilor s-au purtat în jurul temelor legate de calitatea resurselor educaționale deschise, întrebările din sală au privit de această dată în special regimul drepturilor de autor și relația complexă dintre plagiat și încălcarea drepturilor de autor. Participanții s-au arătat interesați de aspecte precum diferențele din legislație dintre drepturi de autori, mărci înregistrate și drepturi de proprietate intelectuală, sau de distincția dintre drepturile morale și drepturile patrimoniale. Unul dintre cele mai interesante și prolifice subiecte a fost cel al modului în care se poate măsura prejudiciul adus de încălcarea dreptului de autor. Un alt subiect fructuos  a fost cel al excepțiilor de la legea dreptului de autor. Astfel, participanților li s-a adus la cunoștință faptul că operele pot fi utilizate dacă obțiii acordul autorului, dacă opera a intrat în domeniul public (de regulă la 70 de ani de la moartea autorului, dar depinde și de moștenitori), sau dacă în utilizarea ei te încadrezi în limitele legale. În această ultimă categorie intră utilizarea operei în scop educativ, reproducerea ei pentru uzul propriu, parodiile, sau citatele.

În a doua parte a Atelierului, discuțiile au continuat cu prezentarea resurselor educaționale deschise și a diferitelor moduri în care acestea pot fi de folos cadrelor didactice. S-au trecut în revistă probleme ce stau în calea realizării idealului educației deschise, dar și pașii importanți ce au fost luați în ultimul timp la nivel european în privința deschiderii educației. Participanții au putut să afle despre primele cursuri de tip OpenCourseWare din România, precum cel de la Universitatea Politehnică din București, urmând la o scară mai mică tradiția inaugurată în Statele Unite de MIT și continuată la nivel global de alte instituții prestigioase. S-a discutat de asemenea despre platforma Moodle România și despre avantajele acesteia, dar și despre cum participanții pot prelua la rândul lor cele învățate și le pot aplica, prin dezvoltarea unor cursuri deschise proprii.

Atelierele de formare pentru cadrele didactice din învățământul pre-universitar vor continua în toamnă. Atelierele își propun familiarizarea profesorilor cu noțiuni tehnice și legale despre drepturile de autor, licențele libere de tip Creative Commons și resursele educaționale deschise, fiind subsumate principiilor educației deschise. În măsura în care în cadrul instituției dumneavoastră există disponibilitatea susținerii unui astfel de atelier, ne puteți contacta la una din următoarele adrese:  adelin.dumitru@fundatia.ro sau dorin.chiritoiu@fundatia.ro.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*